Decizia nr. 6454/2013 din 1 octombrie 2013
În prezenta speţă, este vorba despre încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea Concurenţei prin realizarea unor înţelegeri şi practici concertate având ca obiect majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi în Municipiul Constanţa, începând cu luna iulie 2004 de către 10 societăţi comerciale, întreprinderi cu activitate de dispecerizare taxi.Astfel, reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat anularea unei decizii a autorităţii de concurenţă şi suspendarea acesteia până la soluţionarea contestaţiei. Recursul a fost respins ca nefondat.În ceea ce priveşte termenul de contestare al deciziei de sancționare, dispoziţiile...
Read more