R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea înregistrată sub nr. 9689/2/2011, reclamanta SC C.T. SRL a chemat în judecată Consiliul Concurenței și a solicitat anularea Deciziei emisă de acesta nr. 48 din 30 septembrie 2011 și exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei, în subsidiar, reducerea amenzii în baza principiului proporționalității și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 4114 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC C.T. SRL ca neîntemeiată.
În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 48 din 30 septembrie 2011 emisă de pârât s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 68.525 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași Lege.
În fapt s-a reținut că producătorul SC P.Z.M. SRL a încheiat cu distribuitorii SC C.T. SRL Cluj Napoca și SC G.C. SRL București contracte de comision pentru distribuție exclusiv pentru anumite zone, cu drept de desfacere exclusivă pentru produsele pantaloni de stofă pentru bărbați, precum și prețuri de revânzare către terți, cuprinse în listele de prețuri pentru România, pentru fiecare sezon.
În drept, prin decizia contestată s-a constatat încălcarea de către semnatarii contractului a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Reclamanta a contestat legalitatea deciziei în ceea ce o privește, argumentele sale fiind centrate pe ideea că autoritatea pârâtă a reținut în mod eronat situația de fapt și de drept, pe baza unui probatoriu insuficient.
Examinând probele administrate, Curtea a reținut că la data de 28 august 2000 între SC Z.M. SRL, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de distribuitor, s-a încheiat un contract prin care reclamanta a dobândit, pe o perioadă de 5 ani, dreptul de desfacere exclusivă pe teritoriul României, cu excepția municipiului București, a trei mărci de pantaloni bărbătești.
La art. 8 din contract s-a convenit ca reclamanta să vândă produsele către terți la prețurile fixate de distribuitor și prevăzute în lista de prețuri pentru România, fără adaosuri suplimentare.
În drept, Curtea a reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
În același timp, art. 4 alin. (1) din aceeași lege stabilește regula conform căreia prețurile produselor și tarifele serviciilor și lucrărilor se determină în mod liber prin concurență, pe baza cererii și ofertei.
Raportând situația de fapt la prevederile legale citate, Curtea a constat că reclamantă și SC Z.M. SRL a avut ca obiect restrângerea concurenței, prin încălcarea regulii de determinare a prețului pe baza liberei concurențe.
Nu au fost reținute susținerile reclamantei cu privire la insuficiența probatoriului, întrucât contractul semnat cu SC Z.M. SRL constituie o probă suficientă pentru dovedirea înțelegerii anticoncurențiale, în contextul existenței unui contract similar semnat de aceeași firmă cu un alt distribuitor pentru București.
Curtea de apel a apreciat ca nefondate susținerile în legătură cu insuficiența probatoriului cu privire la dimensiunea pieții relevante și a rolului reclamantei pe această piață, întrucât înțelegerea a avut în mod clar ca obiect vânzarea produselor către consumator la un preț fixat de producător, iar nu prin liberă concurență, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Tocmai din acest motiv în cazul reclamantei nu este incidentă cauza de excludere prevăzută de art. 8 alin. (1) – (3) din Lege, întrucât alin. (4) din acest articol stipulează în mod expres că prevederile alin. (1) – (3) nu se aplică în cazul acordurilor prin care se fixează prețurile de vânzare a produselor către terți.
Cu privire la sancțiunea aplicată, s-a constatat că aceasta a fost corect individualizată în raport cu gravitatea redusă a faptei, dar și cu durata convenției. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că sancțiunea orientată spre minimul prevăzut de art. 51 din Legea nr. 21/1996 respectă criteriile legale de individualizare, contrar susținerilor reclamantei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C.T. SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și admiterea contestației formulate, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a tratat în mod superficial aspectele de fond pe care le-a invocat și a constatat în mod nejustificat temeinicia deciziei atacate în lipsa unei motivări efective a deciziei, în lipsa unei motivări efective a deciziei, în lipsa unei analize punctuale a tuturor probatoriilor propuse, admise și administrate, a motivării respingerii probatoriilor propuse de părți, în lipsa analizei motivelor de fapt și de drept a contestației, a înscrisurilor depuse de părți, ca probatoriu în fața instanței.
Recurenta a arătat că, în baza art. 101 alin. (1) din T.F.U.E. și art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, nu toate înțelegerile sau practicile concertate sunt prin ele însele ilegale sau generatoare de prejudicii, unele dintre acestea putând beneficia de exceptări de la interdicția prevăzută ca regulă generală, iar în acest caz este necesar ca întreprinderile în cauză să demonstreze îndeplinirea anumitor condiții prevăzute de lege, în principal că avantajele favorabile compensează efectele restrictive asupra concurenței iar consumatorii beneficiază de avantajele rezultate.
Atunci când un acord face obiectul unei exceptări, părțile trebuie să dovedească doar că acordul beneficiază de o exceptare pe categorii.
Acordurilor de o importanță minoră, care nu restrâng în mod semnificativ concurența pentru că părțile unui acord dețin o cotă de piață nesemnificativă, nu li se aplică prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, dar se aplică în cazul în care acestea au ca obiect fixarea pretențiilor de vânzare a produselor către terți, limitarea producției sau a vânzărilor și împărțirea piețelor sau a clienților, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
În speță, susține recurenta, Consiliul Concurenței nu a putut demonstra impactul negativ pe care le-a avut așa numita înțelegere la fixarea prețurilor și nici instanța de fond nu a putut constata dacă ne găsim în fața unor practici care să fi afectat în mod negativ piața românească a distribuției de pantaloni de stofă pentru bărbați.
Din lecturarea așa-zisei motivări a deciziei, recurenta a arătat că aceasta este limitată la o singură frază, în care se reține un singur aspect incriminator, anume acela al fixării prețurilor de revânzare către terți, prin acordul intervenit între producătorul Z.M. și recurenta SC C.T. SRL, dar că acesta nu este susținut nici măcar de dispozițiile contractului incriminator, deoarece acesta conține o clauză din care rezultă faptul că producătorul Z.M. a avut o conduită contractuală dictatorială, impunând drept condiție revânzarea produselor sale la un preț impus, dar că acestea reprezentau prețuri minimale menite să creeze mărcilor de pantaloni de stofă comercializate accesul mai facil pe piața românească a pantalonilor de stofă pentru bărbați. Cu toate acestea, recurenta contestatoare nu a respectat clauza în discuție, a revândut produsele către terți cu alte prețuri decât cele impuse de producător, așa cum rezultă din multitudinea facturilor depuse la dosarul cauzei și, de aceea, nu se poate imputa acesteia participarea la o înțelegere în privința fixării prețurilor de revânzare, acestea fiind în mod evident stabilite și impuse de către SC Z.M. SRL.
S-a invocat de către recurentă și faptul că decizia a fost emisă fără a se verifica dacă activitatea recurentei a influențat în mod negativ prețul produselor pe piața relevantă a pantalonilor de stofă pentru bărbați din România, care este cota de piață a comerciantului amendat, raportat la piața relevantă din România pe segmentul – pantaloni de stofă pentru bărbați și dacă trebuia sau nu aplicată excepția prevăzută de art. 8 din Legea nr. 21/1996, care este efectul negativ pe care activitatea comerciantului amendat l-a produs pe „piața relevantă” din România, dacă s-a produs un prejudiciu real consumatorului final prin activitățile comerciale realizate de contestatoare, dacă semnarea contractului neurmată de executarea întocmai a dispozițiilor a creat un impact negativ pe piața relevantă a comercializării pantalonilor de stofă pentru bărbați din România.
Prin decizia atacată, Consiliul Concurenței nu a respectat standardul de probă ridicat aplicabil în materie de concurență și principiile C.E.D.O. cu privire la prezumția de nevinovăție, iar amenda încalcă principiul proporționalității pentru că nu s-au aplicat corect și complet criteriile de individualizare, precum și excepțiile permise de art. 8 din Legea nr. 21/1996 și nu s-a avut în vedere faptul că nefiind urmată o executare efectivă, contractul nu a produs efecte în piață.
S-a solicitat admiterea recursului, admiterea contestației, anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 48 din 30 septembrie 2011 numai în privința măsurilor dispuse față de SC C.T. SRL și exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei și, în subsidiar, reducerea, în baza principiului proporționalității, a cuantumului amenzii.
Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 48 din 30 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței prin care reclamanta SC C.T. SRL Cluj-Napoca a fost sancționată cu amenda de 68.525 lei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru semnarea unor contracte de comision pentru distribuție exclusivă, deoarece restricționează prin obiect concurența.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta a criticat faptul că soluția instanței de fond este sumar motivată și este rezultatul unei analize superficiale a probatoriilor, dar aceste susțineri sunt nefondate.
Instanța de fond a motivat soluția cu respectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. și a făcut referiri la toate motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea deciziei Consiliului Concurenței și a fost analizat probatoriul administrat în cauză.
Și criticile recurentei ce vizează nelegalitatea deciziei contestate pentru că nu s-a stabilit piața relevantă și nici efectele pe care contractul încheiat între părți le-a avut, sunt nefondate.
Recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru că a semnat, în calitate de distribuitor, un contract cu producătorul SC P.Z.M. SRL Tg.Secuiesc, producător care a încheiat un contract asemănător și cu un alt distribuitor SC G.C. SRL București, contracte prin care au fost stabilite anumite zone cu drept de desfacere exclusivă pentru produsele pantaloni stofă pentru bărbați, precum și prețuri de revânzare către terți, cuprinse în listele de prețuri pentru România, pentru fiecare sezon.
Deși recurenta susține că era important de stabilit dacă prin activitatea sa a fost influențat în mod negativ prețul produselor pe piața relevantă a pantalonilor de stofă pentru bărbați din România și cota de piață a acesteia, se constată că aceste susțineri nu țin seama de natura înțelegerii anticoncurențiale ce a fost sancționată de către autoritatea de concurență.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996: „Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc direct sau indirect prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare”.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că sunt interzise înțelegerile între întreprinderi sau asociații de întreprinderi fie că acestea au ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, fie că au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, legea sancționând faptele fie pentru efectele pe care le produc, fie numai pentru obiectul anticoncurențial al înțelegerilor, atunci când se creează o situație de pericol asupra concurenței, chiar în lipsa efectelor propriu-zise.
Recurenta a participat la o înțelegere anticoncurențială prin obiect, astfel că nu era necesar să se dovedească sau să se stabilească dacă au existat efecte anticoncurențiale ale încălcării regulilor de concurență de către aceasta.
Este adevărat că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevede că interdicția menționată de art. 5 alin. (1) nu se aplică în cazul înțelegerilor considerate a avea un impact minor asupra concurenței, dar recurentei nu-i sunt aplicabile aceste dispoziții, chiar dacă s-ar aprecia că efectele produse asupra concurenței ar fi fost minore deoarece chiar art. 8 alin. (4) din același act normativ dispune că art. 8 alin. (1) nu se aplică înțelegerilor care în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților are ca obiect fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți.
În aceste condiții, autoritatea de concurență era suficient să dovedească faptul că înțelegerea anticoncurențială a avut ca obiect fixarea prețurilor și nu era necesar să dovedească și efectele pe care înțelegerea încheiată le-a avut asupra concurenței pe piața pantalonilor de stofă pentru bărbați, având în vedere că înțelegerile privind fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți sunt considerate încălcări per se ale legislației de concurență, iar o asemenea încălcare este prezumată că afectează concurența și nu este necesară demonstrarea efectelor încălcării.
În raport de natura încălcării regulilor de concurență nu prezintă relevanță nici susținerile recurentei referitoare la nerespectarea întocmai sau întotdeauna a prevederilor contractului considerat „înțelegere anticoncurențială” pentru că nu prezintă relevanță efectele înțelegerii, cerințele legii privind obiectul sau efectele fiind alternative și nu cumulative.
De altfel, împrejurarea că recurenta nu a executat întocmai prevederile contractuale a fost avută în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate.
Această interpretare este conformă și cu legislația comunitară (art. 101 din T.F.U.E.) și cu jurisprudența C.J.U.E. (cauza C-08/2008 T-Mobile Netherlands BV).
Recurenta, deși nu indică expres dispozițiile legale încălcate, a criticat și sancțiunea aplicată considerată ca fiind drastică, dar aceste susțineri sunt nefondate.
La individualizarea sancțiunii au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 21/1996, respectiv gravitatea faptei și consecințele sale asupra concurenței, criterii care sunt detaliate în instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 21/1996.
Pentru că încălcarea a fost încadrată la cele de gravitate mică, a fost aplicată o amendă de 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării, pentru că încălcarea s-a produs pe o durată mare, a fost aplicată o creștere de 60% dar s-a reținut și o circumstanță atenuantă (nerespectarea parțială a înțelegerii) și s-a aplicat o reducere de 10%, suma totală a amenzii fiind de 1,44 din cifra de afaceri totală din anul 2010.
Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.T.s SRL împotriva sentinței civile nr. 4114 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2013.
