R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 5603/2013
Ședința publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1720 din 9 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC E.G.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a redus cuantumul amenzii aplicate reclamantei de la 104.216 RON la 69.477 RON, reprezentând 0,4% din cifra de afaceri a reclamantei pe anul 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în cadrul acestei investigații, fiind transmise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și reclamantei, selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme și autovehicule ușoare.
S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că deși prin adresa Consiliului Concurenței nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, s-a solicitat societății E. SRL, informații și documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 16 februarie 2011, reclamanta nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de informații și documente adresată de autoritatea de concurență, motiv pentru care Consiliul Concurenței a transmis societății o scrisoare de revenire, comunicată prin fax, în data de 12 aprilie 2011, în care a fost indicat ca termen de răspuns data de 21 aprilie 2011, iar societatea nu a furnizat Consiliului Concurenței chestionarul completat.
De asemenea, prin Adresa nr. 814/AF din 8 iulie 2011, Consiliul Concurenței a solicitat E. punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, iar pentru că societatea nu a transmis punctul său de vedere, E. a fost sancționată de Consiliul Concurenței, în temeiul art. 50 din Legea concurenței, cu amendă în valoare de 104.216 RON, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2010.
Curtea de apel a apreciat ca fiind nerelevantă susținerea E. potrivit căreia datorită discontinuității personalului administrativ al societății, corespondența nu a fost transmisă reprezentantului legal, întrucât legiuitorul a înțeles să sancționeze încălcările prevederilor legale în domeniul concurentei indiferent de forma pe care o poate lua vinovăția cu care sunt săvârșite, intenție, respectiv culpă.
În ceea ce privește criticile reclamantei potrivit cărora autoritatea de concurență trebuie să aplice prevederile legale în domeniu, doar actelor și faptelor care restrâng sau împiedică concurența, prima instanță a apreciat că acestea sunt nefondate, întrucât reclamanta a fost sancționată de pârât din cauza faptului că nu s-a conformat obligației prevăzute la art. 35 din Legea concurenței, astfel că autoritatea de concurență poate aplica sancțiuni pentru nefurnizarea informațiilor solicitate inclusiv în cadrul investigațiilor utile, iar nu doar atunci când există indicii privind săvârșirea unor practici anticoncurențiale.
Referitor la cererea subsidiară a reclamantei de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment, judecătorul fondului a constat că nu sunt incidente prevederile referitoare la aplicarea măsurii avertismentului deoarece Legea concurenței a instituit un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin care s-a exclus în cazul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute de art. 50 lit. d) și e) din Legea concurenței încheiate de către inspectorii de concurență, posibilitatea de aplicare a măsurii avertismentului.
Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond, având în vedere atât dispozițiile art. 50 din Legea concurenței, potrivit cărora contravențiile prevăzute la acest articol se sancționează cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente în anul financiar anterior sancționării, cât și faptul că individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței se face ținând seama de gravitatea și durata faptei, a constatat că deși Consiliul Concurenței a apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând cuantumul de 0,3% din intervalul alocat faptelor de gravitate mică, nu a luat în considerare circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, raportat la circumstanțele personale ale reclamantei în sensul că anterior săvârșirii contravenției, E. nu a înregistrat alte abateri de acest gen și a manifestat întreaga disponibilitate și cooperare în finalizarea investigației demarate de Consiliul Concurenței, prima instanță a apreciat că potrivit principiului proporționalității amenzii cu gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenței, se impune aplicarea unui cuantum de 0,2% (medie), în loc de cuantumul de 0,3%, aplicat de pârât.
Conchizând, Curtea de apel a apreciat că în ceea ce privește criteriul duratei se aplică factorul de multiplicare 2, având în vedere faptul că durata încălcării a depășit 30 de zile, prin urmare nivelul de bază al amenzii va fi de 0,4%, în loc de 0,6%, din cifra totală de afaceri a reclamantei pe anul 2010, nivel obținut din înmulțirea cuantumului de 0,2% alocat pentru gravitatea faptei, cu factorul 2 alocat pentru durata
Împotriva sentinței Curții de apel au declarat recurs atât reclamanta SC E.G.I. SRL cât și Consiliul Concurenței.
Recurenta SC E.G.I. SRL a apreciat că este incident motivul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 35 din 16 septembrie 2011 a Comisiei Consiliului Concurenței și pe cale de consecință să se dispună în principal anularea sancțiunii contravenționale, iar în subsidiar reindividualizarea amenzii aplicate sub nivelul reținut de instanța de fond.
S-a considerat util a se arăta că, urmare luării la cunoștință de constatările reținute în decizia contestată, recurenta-reclamantă a dispus o anchetă internă cu privire la modul de primire a documentelor la sediul societății în perioada februarie – septembrie 2011, în concret dispunând cercetarea disciplinară a angajatului responsabil cu această activitate, inițiind de îndată corespondență cu Consiliul Concurenței pentru furnizarea informațiilor și documentației solicitate de acesta.
În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a reținut că Decizia nu este afectată de vicii formale sancționabile cu nulitatea actului, în condițiile în care modalitatea comunicării exclusiv prin fax a cele de-a doua adrese din partea Consiliului Concurenței nu îndeplinește cerințele unui act procedural de comunicare valabil îndeplinit, cu atât mai mult cu cât reclamanta contestă primirea faxului și chiar a numărului de fax la care se pretinde că s-a trimis adresa.
În mod greșit s-a reținut de către prima instanță că fapta săvârșită de E. constituie contravenția prevăzută și sancționată de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, neexistând bănuieli legitime cu privire la săvârșirea de către o persoană a oricăreia din faptele anticoncurențiale prevăzute la art. 5, 6, 9 și 15 din Legea nr. 21/1996.
Investigația demarată de Consiliul Concurenței în sectorul pieselor auto nu s-a efectuat în baza unei plângeri cu privire la săvârșirea unei fapte anticoncurențiale, necomunicându-se reclamantei care sunt temeiurile de fapt și de drept care îndreptățesc Consiliul Concurenței să considere că s-a săvârșit o faptă de natură a restrânge sau denatura concurența și nici nu s-a făcut dovada unor astfel de împrejurări. Așa fiind, autoritatea pârâtă nu putea aplica sancțiuni.
Referitor la solicitarea reindividualizării amenzii aplicate s-a precizat că această măsură se impune deoarece prima instanță deși a reținut circumstanțele atenuante în favoarea reclamantei nu a procedat la reducerea obligatorie a nivelului de bază al amenzii, în sensul art. 52 din Legea nr. 21/1996 și criteriilor din Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 501 din lege.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă a mai arătat că nu se pot ignora aspecte cum sunt conduita societății anterior săvârșirii contravenției și conduita pozitivă a acesteia ulterior săvârșirii contravenției, precum și împrejurarea că fapta nu prezintă pericol.
Criticile recurentului Consiliul Concurenței au fost subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și art. 3041C. proc. civ., arătându-se, în esență, că actele dosarului demonstrează cu prisosință legalitatea și temeinicia Deciziei Comisiei Consiliului Concurenței nr. 35 din 16 septembrie 2011 și că în acest context reducerea de către instanța de fond a amenzii aplicate SC E.G.I. SRL nu este justificată.
Deși instanța de fond nu a reținut nelegalitatea individualizării sancțiunii aplicate de Consiliul Concurenței prin prisma nerespectării mecanismului de individualizare, cu cele două etape constând în stabilirea gravității faptei și în stabilirea duratei faptei, în mod greșit instanța și-a motivat soluția prin raportarea la „circumstanțele personale ale reclamantei”. Autoritatea de concurență are obligația de a se raporta la circumstanțele reglementate de legislație, sau la circumstanțe de aceeași natură, astfel încât „circumstanțele personale” invocate în sentință nu se încadrează și nici nu comportă aceeași natură ca cele prevăzute în legislația în materie.
S-a argumentat nereținerea de către Consiliul Concurenței ca circumstanță atenuantă a faptului că societatea nu a mai fost sancționată anterior prin aceea că respectarea regulilor de concurență este o obligație a întreprinderilor active pe piață.
Recurentul-pârât a apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut ca circumstanță atenuantă „conduita pozitivă a E. ulterior săvârșirii contravenției”, individualizarea sancțiunii făcându-se la momentul aplicării ei.
Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a prevederilor în materie și pe cale de consecință a stabilit în mod eronat amenda într-un cuantum care nu este de natură a reprezenta o sancțiune reală și eficientă, fiind necesar a se respecta proporționalitatea atât cu natura faptelor, cât și cu puterea economică a agentului economic și totodată ca sancțiunea să aibă un caracter disuasiv.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului administrat, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate și le va respinge pentru cele ce vor fi punctate.
Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, iar în cadrul acestei investigații s-au transmis chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și SC E.G.I. SRL selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme și autovehicule ușoare.
Astfel, prin Adresa nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 republicată, modificată și completată, Consiliul Concurenței a solicitat SC E.G.I. SRL informații și documente în cadrul investigației, termenul de răspuns indicat fiind 16 martie 2011. Primirea adresei a fost confirmată în data de 16 februarie 2011, fără însă ca reclamanta să comunice un răspuns.
Ca urmare, s-a retransmis societății reclamante o scrisoare de revenire comunicată prin fax în data de 12 aprilie 2011, indicându-se ca termen de răspuns data de 27 aprilie 2011, aceasta necomunicând însă nici de această dată un răspuns.
Prin Adresa nr. 814/AF din 8 iulie 2011 autoritatea recurentă a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, fixându-se ca termen data de 13 iulie 2011. Nici de această dată SC E.G.I. SRL nu a dat curs solicitării Consiliului Concurenței.
Prin Decizia Comisiei Consiliului Concurenței nr. 35 din 16 septembrie 2011, a cărei anulare s-a cerut, s-a constatat săvârșirea de către SC E.G.I. SRL a contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea concurenței, prin nefurnizarea informațiilor și a documentelor solicitate în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ, aplicându-se sancțiunea cu amendă în valoare de 104.216 RON reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a societății pe anul 2010.
Evaluând acțiunea în anulare cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a reținut în mod judicios că nu există temei pentru anularea actului administrativ individual în discuție, apreciind însă că se impune, reașezarea amenzii aplicate raportat la circumstanțele cauzei.
Susținerile reclamantei referitoare la viciile de formă ale actului, la inexistența unei plângeri cu privire la o eventuală faptă anticoncurențială au fost reiterate și în calea de atac exercitată de aceasta.
Sunt absolut nerelevante justificările recurentei-reclamante în legătură cu măsurile dispuse pe plan intern ca urmare a modului defectuos al primirii documentelor la sediul societății, pe care în acest fel și-l asumă, cum de altfel este nerelevant și faptul că s-a inițiat de îndată corespondență cu autoritatea pârâtă pentru furnizarea informațiilor și documentației solicitate în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, modificată și completată, în condițiile în care este vorba de o obligație legală și recurenta nu s-a conformat.
Recurenta-reclamantă a contestat primirea faxului transmis în data de 12 aprilie 2011, apreciind că această metodă de transmitere a unei solicitări din partea Consiliului Concurenței nu este legală, fără însă a indica norma care interzice o astfel de modalitatea de corespondență și aceasta în condițiile în care tot mai mult se apelează la toate mijloacele moderne de comunicare (fax, e-mail, etc.) nu doar în raporturile sociale, ci chiar și în ce privește instanța de judecată.
Așadar, nu se poate reține că Decizia contestată nu a fost afectată de vicii formale care atrag nulitatea acestui act administrativ individual.
Aserțiunile legate de lipsa unei plângeri în legătură cu săvârșirea unei fapte anticoncurențiale în sectorul pieselor auto sunt neadecvate, dat fiind că în speță a fost vorba de o investigație utilă declanșată pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea concurenței, potrivit căruia Consiliul Concurenței are, între alte atribuții conferite de lege și pe aceea că „efectuează din proprie inițiativă, investigații privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenței de piață”.
Situația de fapt reținută, necontestată, a fost analizată de prima instanță din perspectiva art. 35 alin. (1) lit. a) și art. 50 lit. b) din Legea concurenței, conchizându-se că Decizia nr. 35 din 16 septembrie 2011 a fost emisă de Comisia Consiliului Concurenței cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii, judecătorul fondului a detaliat rațiunile pentru care a apreciat ca oportună și legală o asemenea măsură de reducere a amenzii contravenționale, făcând trimitere la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea concurenței, mai exact la cele două criterii de individualizare, respectiv gravitatea și durata faptei, stabilind că în speță o amendă egală cu 0,4% din cifra de afaceri a societății reclamante pe anul 2010 reprezintă o sancțiune cu suficient caracter corectiv și descurajator, cu atât mai mult cu cât însăși autoritatea pârâtă a calificat fapta ca fiind una de gravitate mică.
Soluția de reducere a amenzii în temeiul legii este corectă, însă exclusiv cu motivarea că sancțiunea cu amenda astfel redusă este proporțională cu natura faptei (nefurnizarea de informații și documente în cadrul unei investigații pendinte) și cu puterea economică a agentului economic, îndeplinindu-și caracterul „disuasiv” (descurajator) pe care pune accent recurentul Consiliul Concurenței.
Dacă circumstanțele existente la momentul săvârșirii faptei/contravenției, împrejurarea că agentul economic a mai fost sau nu sancționat, reprezintă aspecte de natură a influența mecanismul de individualizare a sancțiunii, nu același lucru se poate afirma despre comportamentul ulterior al agentului economic pe care Înalta Curte îl consideră total nerelevant sub acest aspect.
Transmiterea informațiilor după emiterea deciziei de constatare și sancționare nu reprezintă decât o conformare la obligația legală, care subzistă și în cazul sancționării pentru încălcarea acestei obligații; în sprijinul acestei abordări sunt și dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea concurenței, potrivit cărora autoritatea de concurență poate obliga la plata unor amenzi cominatorii „în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilirii prin decizie (…)” pentru a determina întreprinderea să furnizeze informațiile solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ.
În contextul prezentat, solicitarea de reindividualizare a amenzii, deja reindividualizată de primă instanță, este nu doar neadecvată, ci și lipsită de temei legal.
Având în vedere cele expuse, dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC E.G.I. SRL și de Consiliul Concurenței împotriva Sentinței civile nr. 1720 din 9 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.