Decizia nr. 4781/2013
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Ședința publică de la 2 aprilie 2013
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 6029/2/2010 din 06 iulie 2010 reclamanta SC R.T. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, contestație împotriva Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 prin care a fost sancționată pentru fapte ce ar reprezenta latura obiectivă a contravențiilor cuprinse în art. 51 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că decizia atacată este nelegală și netemeinică și solicitând instanței să dispună anularea acesteia și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 216.097 RON.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală față de modalitatea de demarare a procedurii de investigație de către Consiliul Concurenței precum și față de modalitatea de finalizare a investigațiilor cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.
Astfel, s-a susținut că investigația a fost dispusă ca urmare a unei plângeri a unei societăți de asigurări pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu real și direct, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 34 din Legea nr. 21/1996 pentru efectuarea investigațiilor privind faptele cuprinse în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Totodată s-a invocat și nerespectarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 21/1996 privitoare la necesitatea audierii agenților economici participanți la înțelegere, întrucât deși reprezentantul său a solicitat acordarea unui nou termen de către Consiliul Concurenței pentru a se putea prezenta, acest lucru a fost ignorat.
A mai susținut reclamanta că scopul întâlnirii nu a fost stabilirea unor tarife, ci stabilirea unei modalități comune de lucru care să le faciliteze recuperarea într-un termen mai scurt a creanțelor de la asigurători.
S-au mai invocat și erori de fapt existente în raportul Consiliului Concurenței reclamanta având un procent de piață în materia asigurărilor mai mic decât cel reținut.
S-a mai arătat în acțiune că în mod greșit pârâtul a avut în vedere, la stabilirea amenzii, întreaga sa cifră de afaceri, deși societatea desfășoară și alte activități (vânzare de mașini și piese de schimb), aceste activități reprezentând peste 80% din cifra de afaceri, nefiind avute în vedere nici obligațiile fiscale ale reclamantei de 564.230 RON.
Hotărârea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 24 din 17 iunie 2010 s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin (1) lit. a) din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, prin participarea la o înțelegere având ca obiect și ca efect fixarea tarifelor pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul Slobozia, județul Ialomița și din localitățile învecinate, de către: SC S. SRL, SC S.I. SRL, SC I.S.S. SA, SC RT SRL și SC E.S. SRL (în prezent SC E.S.T. SRL).
În temeiul art. 51 din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, s-a dispus sancționarea societăților comerciale participante la înțelegerea anticoncurențială, sancțiunea aplicată reclamantei SC R.T. SRL fiind amenda în valoare de 216.097 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării.
S-a reținut că la data de 30 octombrie 2008 în cadrul unei întâlniri desfășurate în Slobozia părțile implicate au încheiat o înțelegere anticoncurențială, având ca obiectiv fixarea tarifelor pentru ora de manoperă pentru serviciile de întreținere și reparare a autovehiculelor. Tot în cadrul acestei întâlniri a fost stabilit un plan comun de acțiune care prevedea o serie de acțiuni comune și individuale ale părților implicate având ca obiectiv final creșterea tarifelor pentru ora de manoperă.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, referitoare la lipsa unei plângeri din partea unei persoane juridice care să fi suferit un prejudiciu real și direct și la nerespectarea dreptului la apărare al reclamantei, Curtea de apel a reținut că investigația a fost declanșată, din oficiu, prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 18 februarie 2009, iar informațiile transmise de SC G.A., precum și cele deținute de Consiliul Concurenței, au constituit indicii sub aspectul posibilei încălcări a Legii concurenței nr. 21/1996 și au stat la baza declanșării, din oficiu, a investigației.
De asemenea, s-a mai reținut că reclamanta a comunicat în scris punctul său de vedere ce a fost analizat în cuprinsul deciziei contestate, iar cu privire la lipsa motivată a reprezentantului reclamantei de la audiere, a fost apreciată că fiind o “neprezentare”, astfel că potrivit alin. (3) al art. 43 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenței putea continua procedura de investigație.
În ceea ce privește existența înțelegerii, s-a avut în vedere conținutul e-mail-ului din 31 octombrie 2008 din care rezultă că în urma întâlnirii din 30 octombrie 2008 a reprezentanților celor 5 societăți comerciale s-a întocmit un proiect de adresă care să fie comunicată către societățile de asigurare prin care se modificau tarifele de decontare a manoperei și erau stabilite aceste tarife la sumele de 25 euro pentru autoturisme, 30 euro pentru autoutilitare și 35 euro pentru camioane, precum și e-mail-urile din 04 noiembrie 2008, 05 noiembrie 2008 și 11 noiembrie 2008, adresa comună din 06 noiembrie 2008 și adresele trimise în data de 11 noiembrie 2008 și după această dată, care fac referire la aceleași tarife.
A mai reținut judecătorul fondului că părțile implicate în înțelegere dețin cumulat aproximativ 84% din cota de pe această piață, mult peste limita minimă de 10% prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, precum și că reclamanta este autorizată să efectueze reparații la orice marcă de autoturism.
Cu privire la individualizarea amenzii, Curtea a reținut că potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, cuantumul amenzii ce se aplică pentru această faptă este între 0,5% și 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării faptei neexistând niciun temei legal în susținerea interpretării dată de reclamantă, potrivit căreia textul se referă doar la cifra de afaceri obținută din activitățile vizate de înțelegerea anticoncurențială, fiind aplicată o amendă redusă de 3,6 % din cifra de afaceri.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC R.T. SRL Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că decizia atacată este nelegală și netemeinică.
Astfel, susține recurenta că decizia este nelegală, având în vedere modul în care a fost demarată procedura de investigație cât și modalitatea în care intimatul-pârât a finalizat investigațiile, cu încălcarea dreptului la apărare al acesteia.
Susține recurenta că nici în raportul întocmit cu ocazia cercetărilor efectuate și nici în cuprinsul deciziei atacate nu s-a menționat prejudiciul pe care l-ar fi suferit societatea de asigurări.
Apreciază recurenta că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru efectuarea investigațiilor privind faptele cuprinse în art. 5 din Legea nr. 21/1996 și în consecință toate actele efectuate în cadrul acestui control sunt lovite de nulitate absolută, invocând în acest sens prevederile art. 43 din Legea concurenței potrivit cărora este obligatorie audierea agenților economici participanți la înțelegere.
În ceea ce privește netemeinicia deciziei atacate, recurenta a susținut că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 întrucât întâlnirea celor cinci societăți nu a avut ca scop stabilirea unor tarife care să fie impuse societăților de asigurare și beneficiarilor de servicii, scopul acestei întâlniri fiind acela de a stabili o modalitate comună de lucru, care să faciliteze recuperarea într-un termen scurt a creanțelor de la asigurări precum și stabilirea unei proceduri comune de lucru.
Totodată recurenta a criticat soluția instanței de fond susținând în esență că nu există premisa săvârșirii unei contravenții, atât ale laturii obiective a faptelor reținute cât și elementul subiectiv respectiv intenția de a stabili un monopol la nivel zonal, în ceea ce privește activitatea de reparații auto.
Cu privire la cuantumul amenzii stabilite, recurenta a susținut că sancțiunea ar trebui raportată la cifra de afaceri rezultată din serviciile prestate și nu prin aplicarea amenzii la întreaga cifră de afaceri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, susținând în esență că Decizia nr. 24/2010 a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor legale.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor expuse în continuare.
Conform Deciziei nr. 24/2010 emisă de Consiliul Concurenței s-a dispus sancționarea unui număr de cinci agenți economici, printre care și SC R.T. SRL pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 constatând că între aceștia a existat o înțelegere anticoncurențială ce intră sub incidența acestor dispoziții legale, care a avut ca obiect și ca efect fixarea tarifelor pentru ora de manoperă pentru serviciile de întreținere și reparare a autovehiculelor, respectiv 25 euro fără TVA pentru autovehicule, 30 euro fără TVA pentru autoutilitare și 35 euro fără TVA pentru autocamioane și semiremorci, stabilindu-se totodată și un plan comun de acțiune, în ceea ce privește relațiile cu societățile de asigurare, având ca obiectiv final, creșterea tarifelor pentru manoperă.
Sancțiunea aplicată recurentei-reclamante în temeiul art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996 pentru înțelegerea anticoncurențială privind fixarea tarifelor pentru ora de manoperă a fost amenda în valoare de 216.097 RON reprezentând 3,6% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării.
Principalele critici formulate vizează motive de nulitate absolută a deciziei autorității intimate, recurenta-reclamantă susținând că actele de control cât și decizia atacată încalcă dispozițiile legale prevăzute de art. 34 din Legea nr. 21/1996, investigația fiind demarată de plângerea formulată de către o persoană care nu a făcut dovada unui prejudiciu real și direct.
Susținerile recurentei reclamante sunt însă nefondate întrucât astfel cum în mod corect a constatat și instanța de fond prin sentința recurată, temeiul de drept al declanșării investigației este art. 34 lit. a) din Legea nr. 21/1996, investigația fiind deschisă din oficiu și nu dispozițiile art. 34 lit. b) din același act normativ (privind plângerea) astfel cum în mod eronat susține recurenta.
Adresa din 21 ianuarie 2009 a SC G.A. SA nu a fost considerată plângere de către autoritatea de concurență întrucât nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată privind practicile anticoncurențiale în cazul plângerilor.
Astfel fiind adresa în cauză neîndeplinind condițiile prevăzute de regulament și care nu constituie o plângere în sensul prevederilor art. 34 lit. b) din lege, a constituit o sursă de informații care a condus intimata la declanșarea unei investigații din oficiu în baza art. 34 lit. a) din lege.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea reprezentantului societății la audiere, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere că aceasta și-a comunicat punctul de vedere, care a fost de altfel analizat în decizia contestată iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceasta a fost convocată pentru a se prezenta la audiere și i-a fost adus la cunoștință posibilitatea legală de a formula observații în scris față de concluziile raportului de investigație, drept pe care aceasta și l-a exercitat prin adresa din 9 iunie 2010.
Nu pot fi reținute nici criticile recurentei-reclamante vizând netemeinicia deciziei cât și a sentinței atacate, conform cărora scopul întâlnirii celor cinci societăți a fost acela de a stabili o modalitate comună de lucru care să faciliteze recuperarea într-un termen mai scurt al creanțelor de la asigurători întrucât, din probatoriul administrat în cauză a rezultat existența cartelului având ca obiect fixarea tarifului pentru ora de manoperă, obținându-se atât o creștere a tarifelor cât și o aliniere a participanților la acest nivel.
În fapt, prin fixarea prețurilor între concurenți, societățile comerciale implicate în înțelegerea anticoncurențială printre care și recurenta, au influențat manifestarea liberă a mecanismelor pieței ce are ca efect stabilirea unor prețuri competitive, aceasta fiind restricționată sau chiar împiedicată.
Din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că, în mod corect s-a reținut prin sentința pronunțată de către instanța de fond faptul că înțelegerea dintre recurenta-reclamantă și celelalte societăți comerciale implicate constituie fapta contravențională prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 218/1996 republicată.
În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la individualizarea amenzii aplicate, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului amenzii, în raport de cifra de afaceri totală realizată de agentul economic sancționat și nu prin aplicarea procentului stabilit la diferența dintre veniturile realizate din prestările de servicii și impozitul aferent.
Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, la stabilirea amenzii aplicate s-au avut în vedere atât gravitatea faptei, durata acesteia cât și circumstanța atenuantă, intimata luând în considerare rolul exclusiv pasiv sau imitativ pe care l-a avut recurenta-reclamantă în săvârșirea încălcării.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare a acesteia și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R.T. SRL Slobozia împotriva Sentinței nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013.
