R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2017
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1 Prin acţiunea formulată la data de 04.04.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 58 din 23 decembrie 2013 emisă de pârâta Consiliul Concurenţei, în sensul constatării că nu a încălcat dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 101 alin. (1) lit. a) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), prin stabilirea în mod indirect a preţurilor de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţionare a produselor furnizorului B. Germania, încălcare care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni societăţii, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 19.413 RON, reprezentând 0,63% din cifra de afaceri realizată în anul 2012.
1.2. Hotărârea pronunţată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 2349 din 11.09.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind suspendarea invocată din oficiu.
A respins capătul de cerere privind suspendarea, ca inadmisibil.
A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, privind anularea deciziei nr. 58/2013 emisă de pârâtă. A respins cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând soluţia pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, reclamanta a arătat că prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea, reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Astfel, ca urmare a investigaţiei efectuate de pârâta Consiliul Concurenţei s-a constatat că a fost săvârşită contravenţia prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, raportat la art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE de către B. Germania şi distribuitorii săi, printre care şi A. S.R.L. (A.), întrucât s-a încheiat o înţelegere verticală anticoncurenţială, materializată prin stabilirea în mod indirect a preţurilor de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţionare a produselor furnizorului B. Germania.
Reclamanta, prin comportamentul şi practicile sale comerciale nu a lezat concurenţa pe piaţă, în cauză nefiind întrunite condiţiile pentru constatarea elementului material al contravenţiei reţinute în sarcina sa.
Un prim argument în susţinerea acestei critici de nelegalitate vizează faptul că instanţa de fond a ignorat condiţiile prevăzute de lege, respectiv: existenţa a cel puţin două întreprinderi sau a unei asociaţii de întreprinderi; existenţa unei înţelegeri, a unei decizii a unei asociaţii de întreprinderi sau a unei practici concertate; înţelegerea, decizia sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa în cauză, fiind tratate ca înţelegeri anticoncurenţiale.
Or, în speţă, este îndeplinită o singură condiţie, prima dintre cele menţionate (care însă nu o vizează pe reclamantă), celelalte două nefiind demonstrate, aspect care duce la inexistenţa contravenţiei.
Un al doilea argument formulat de reclamantă priveşte faptul că trebuia exonerată de răspunderea contravenţională, întrucât nu s-a putut demonstra existenţa unei înţelegeri cu ceilalţi distribuitori, chiar Consiliul Concurenţei reţinând în raportul său ca circumstanţă atenuantă că distribuitorul A. a avut un comportament corect pe piaţă, participarea sa la încălcarea săvârşită fiind extrem de redusă.
Deşi s-a reţinut în raportul întocmit de pârâtă că reclamanta a evitat punerea în aplicare a înţelegerii, instanţa face aprecieri teoretice legate de natura înţelegerii şi de faptul că poate fi dedusă din comportamentul părţilor. Argumentele aduse de prima instanţă nu se circumscriu noţiunii de înţelegere în sensul art. 101 alin. (1) din TFUE şi, în consecinţă, nu se poate reţine comportamentul anticoncurenţial al reclamantei S.C. A.
Un al treilea argument formulat de reclamantă vizează efectul înţelegerii pe piaţa relevantă, adică înţelegerea decizia sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa în cauză, fiind tratate ca înţelegeri anticoncurenţiale.
Or, în cauză, în mod eronat a reţinut instanţa de fond că situaţia investigată intră în categoria înţelegerilor verticale care restricţionează prin obiect concurenţa, nefiind necesar a se evalua impactul concret pe piaţă al înţelegerii respective. Astfel, chiar dacă furnizorul B. Germania a recomandat un preţ de revânzare a produselor, recomandarea nu s-a concretizat într-un acord, reclamanta neasumându-şi nicio obligaţie de a practica preţurile recomandate, fiind chiar retrogradată la categoria de dealer B.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a luat legătura cu celelalte societăţi amendate de Consiliul Concurenţei (nu au existat contacte reciproce), nu a luat parte la nicio înţelegere, nu a schimbat informaţii şi nici nu a stabilit strategii cu privire la formarea preţurilor produselor.
Este necontestat în cauză că celelalte societăţi distribuitoare menţionate în raportul pârâtului au purtat un dialog constant şi deschis cu privire la preţurile şi reducerile practicate la produsele B., însă reclamanta nu a luat parte la acestea.
Reclamanta arată că, deşi nu s-a distanţat public de comportamentul anticoncurenţial al celorlalţi distribuitori, practicile sale comerciale au fost corecte, astfel încât în mod greşit s-a statuat că a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa de pârâtul Consiliul Concurenţei.
2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 mai 2016 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru, a admis în principiu recursul formulat şi, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în şedinţa din data de 14 noiembrie 2017, dispunând citarea părţilor.
2.1. Apărările formulate în cauză
La data de 20.10.2015, intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, pârâtul a arătat că susţinerea reclamantei conform căreia nu a pus în aplicare înţelegerea anticoncurenţială nu este suficientă pentru a fundamenta o exonerare de răspundere, din moment ce a continuat relaţia contractuală cu B. Germania în termenii şi condiţiile de distribuţie stabilite de acestea din urmă, fără să-şi manifeste refuzul faţă de preţurile şi reducerile (discounturile) stabilite.
În jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg s-a reţinut că întreprinderea care a fost informată cu privire la intenţia adoptării unui comportament anticoncurenţial şi rămâne activă pe piaţă, este prezumată că va lua în considerare, în mod direct sau indirect, la stabilirea propriului comportament pe piaţă, comportamentul concurenţilor săi pe piaţă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă în recurs, este necesar să se stabilească dacă, în speţă, sunt întrunite aspectele ce constituie elementul material al contravenţiei prevăzute de art. art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în varianta în vigoare la data săvârşirii faptei de către reclamantă.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE
Este nefondată susţinerea reclamantei cu privire la aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 raportate la art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE, în sensul reţinerii contravenţiei în sarcina S.C. A. S.R.L., cu privire la încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale materializate prin stabilirea în mod indirect a preţurilor de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţionare a produselor furnizorului B. Germania.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996:
“Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;”
Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în varianta în vigoare la data săvârşirii faptei de către reclamantă:
“Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii următoarele fapte:
a) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12;”
Art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei reproduce dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. a) din TFUE, stabilind elementele ce trebuie analizate în cazul în care pe piaţa relevantă a unor produse intervine o înţelegere anticoncurenţială.
În speţă, este necontestată situaţia de fapt în ceea ce priveşte încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale verticale pe lanţul de distribuţie al produselor S.C. B. Germania, între această societate şi distribuitorii săi din România, respectiv: S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.
Toate aceste societăţi au recunoscut participarea la înţelegerea menţionată, cu excepţia S.C. A. S.R.L. care a susţinut că nu a luat parte la acordul de stabilire a preţurilor.
Instanţa de fond a statuat că din probele administrate în cauză rezultă participarea tacită a reclamantei la înţelegerea dintre cele cinci societăţi, toate sancţionate de Consiliul Concurenţei prin decizia nr. 58/2013.
Participarea la încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale poate fi expresă sau tacită, iar în ceea ce o priveşte pe reclamantă aceasta a achiesat la practicile comerciale ale producătorului german, situaţie ce reiese din următoarele aspecte:
propunerile producătorului B. Germania de stabilire a preţurilor de vânzare a produselor sale au fost puse în practică, în parte (într-un procent redus) de reclamantă, situaţie demonstrată prin analiza vânzărilor efectuate pe parcursul a trei ani 2010 – 2012;
societatea reclamantă a fost înştiinţată prin poşta electronică de memorandumul ce privea stabilirea preţurilor de către producătorul german, respectiv e-mailul din 25.06.2010;
nu a formulat nicio rezervă şi nici nu s-a distanţat public de propunerea societăţii B. Germania;
reclamanta a adoptat o atitudine de pasivitate cu privire la înţelegerea anticoncurenţială, ceea ce a condus la concluzia participării tacite la comportamentul comercial al partenerilor de afaceri;
În acest context, distanţarea publică înseamnă ieşirea din atitudinea de pasivitate, în caz contrar, se consideră că se aprobă tacit o iniţiativă ilegală, implicând o achiesare la comportamentul societăţilor comerciale implicate.
Cu alte cuvinte, dacă societatea a fost informată cu privire la existenţa înţelegerii anticoncurenţiale şi îşi desfăşoară în continuare activitatea, se prezumă că va lua în considerare comportamentul concurenţilor săi pe piaţă, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CJUE, de pildă în cauzele conexate T-202/98 şi T-207/98 Tate&Lyle şi alţii contra Comisiei (2001) ECR II-2035, par. 58: “Tribunalul consideră că această concluzie se aplică de asemenea acolo unde (…) participarea uneia sa a mai multor întreprinderi la întâlniri cu scop anticoncurenţial se limitează la simpla recepţionare a unor informaţii referitoare la comportamentul viitor al concurenţilor acelei întreprinderi.”
Toate dovezile menţionate demonstrează participarea tacită a reclamantei S.C. A. la realizarea înţelegerii anticoncurenţiale între cele cinci societăţi comerciale, situaţie ce se încadrează în dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, ceea ce constituie elementul material al contravenţiei reţinute în sarcina reclamantei.
Cu privire la comportamentul anticoncurenţial al reclamantei
Este nefondată critica ce vizează exonerarea de răspundere a reclamantei pentru comportamentul său anticoncurenţial, în măsura în care nu a participat direct la întâlnirea dintre societăţile comerciale sancţionate de Consiliul Concurenţei, iar comportamentul său pe piaţă a fost corect.
Astfel, chiar dacă prin decizia de sancţionare s-a reţinut de pârâtă că societatea A. nu a participat la întâlnirea ce a avut loc la data de 23.06.2010 în Bucureşti între reprezentanţii producătorului german şi distribuitorii români, există alte elemente care au dus la constatarea săvârşirii contravenţiei, elemente menţionate anterior.
Comportamentul corect pe piaţă al reclamantei reprezintă o circumstanţă atenuantă în sensul prevederilor art. 51 şi 52 din Legea nr. 21/1996, aspect avut în vedere la acordarea sancţiunii.
În situaţia constatării participării tacite la realizarea înţelegerii anticoncurenţiale ce rezultă din alte aspecte ale comportamentului reclamantei, numai faptul că nu a participat la întâlnirea din data de 23.06.2010, nu este de natură să înlăture răspunderea contravenţională reţinută în sarcina sa în temeiul Legii nr. 21/1996.
Cu privire la efectul înţelegerii anticoncurenţiale pe piaţa relevantă
Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor naţionale din legea concurenţei, care preiau ad litteram dispoziţiile art. 101 din TFUE, sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.
Interpretarea logică şi gramaticală a textului de lege permite să se stabilească faptul că pentru a se reţine existenţa unui comportament anticoncurenţial este suficient să se constate că obiectul înţelegerii priveşte stabilirea preţurilor, chestiune distinctă de efectul pe piaţă al acordului respectiv, deoarece cele două condiţii nu sunt cerute cumulativ.
În jurisprudenţa CJUE s-a statuat în mod constant că înţelegerile prin obiect intră sub incidenţa art. 101 alin. (1) din TFUE şi nu este necesar să se analizeze efectul acestora pe piaţă, fiind relevante în acest sens hotărârile pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă în cauzele reunite 56/64 şi 58/64 Consten şi Grunden vs. Comisia ECR 299, parag. (342), cauza T-67/101, JCB Service vs, Comisia, ECR II -49, parag. (117), cauzele TPI, T-67/00, T-6800, T-71/00.
În speţă, este necontestat aspectul referitor la încheierea de către societăţile sancţionate de Consiliul Concurenţei prin decizia nr. 58/2013 a unei înţelegeri anticoncurenţiale pe verticală, prin obiect, adică prin stabilirea preţurilor pe lanţul de distribuţie, înţelegere care prin natura ei este de natură să afecteze concurenţa, nefiind relevant dacă efectul acesteia s-a şi produs pe piaţă.
Reclamanta contestă participarea sa la această înţelegere, susţinând că la aceasta au participat numai producătorul german, precum şi distribuitorii români S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L..
Or, din moment ce s-a demonstrat că reclamanta a participat tacit la înţelegerea anticoncurenţială, nu mai are relevanţă dacă s-a produs un efect anticoncurenţial pe piaţă, acest aspect nefiind de natură să exonereze de răspundere societatea A..
Este adevărat, însă, că s-a avut în vedere comportamentul corect pe piaţă al reclamantei ce reprezintă o circumstanţă atenuantă în sensul prevederilor art. 51 şi 52 din Legea nr. 21/1996.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut în sarcina reclamantei săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind legală, sub acest aspect motivele de recurs apărând ca neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. 2010 împotriva sentinţei civile nr. 2349 din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2017.